Cum pot deveni membru al fondului VITAL?
Îți prezentăm condițiile pe care va trebui să le îndeplinești potrivit legislației în vigoare pentru a putea beneficia de pensie privată, fiind participant la Fondul VITAL.
Pot deveni participanți ai Fondului VITAL următoarele categorii de persoane care contribuie la sistemul public de pensii:
- persoanele ce desfășoară activități pe baza unui contract individual de muncă;
- funcționarii publici;
- persoanele care își desfășoară activitatea în funcții elective sau care sunt numite în cadrul autorității legislative, executive sau judecătorești, pe toată durata exercitării mandatului;
- membrii cooperatori ai unei organizații cooperatiste meșteșugărești;
- șomerii care beneficiază de indemnizația de șomaj;
- persoanele care se află într-una din următoarele situații: asociat unic, asociați, comanditari sau acționari;
- administratori sau manageri, care au încheiat un contract de administrare sau de management;
- membri ai unei asociații familiale;
- persoanele autorizate să desfășoare activități independente;
- persoanele angajate în instituții internaționale, dacă nu sunt asigurații acestora;
- alte persoane care realizează venituri din activități profesionale;
- persoanele asigurate în sistemul public pe bază de contract de asigurare socială în condițiile legii privind sistemul public de pensii;
- alte persoane asigurate în sistemul public de pensii, în condițiile legii.
Care sunt drepturile participantului la fondul VITAL?
- Participantul are drept de proprietate asupra activului personal din contul său individual la Fondul VITAL. Activul personal nu poate face obiectul unei executări silite sau al unei tranzacții, nu poate fi cesionat sau gajat, sub sancțiunea nulității actelor respective.
- Participanții au dreptul intangibil la obținerea unei pensii private, de la data întrunirii condițiilor legale de pensionare, așa cum aceasta este stabilită în sistemul public de pensii, precum și de la data pensionării de invaliditate pentru afecțiuni care nu mai permit reluarea activității, definite potrivit reglementărilor legale în vigoare din sistemul public de pensii. Cuantumul garantat al pensiei private este cel puțin egal cu totalul contribuțiilor vărsate la Fondul de pensii, diminuate cu comisioanele plătite în limitele legii și cu penalitățile prevăzute în cazul transferului la un alt fond de pensii administrat privat, în condițiile stabilite în prospectul schemei de pensii și cu respectarea condițiilor și termenelor prevăzute de legislația în vigoare la data plății, respectiv transferului.
- Suma totală cuvenită pentru pensia privată nu poate fi mai mică decât valoarea contribuțiilor plătite, diminuate cu penalitățile de transfer și comisioanele legale.
- Drepturile beneficiarilor, în cazul decesului participantului anterior deschiderii dreptului la pensia privată, sunt aceleași cu cele ale participanților la fondul de pensii.
- Participanții au dreptul de a fi informați de către Carpathia Pensii cu privire la participarea lor la fondul VITAL.
- Participanții au dreptul de a-și transfera activul personal la un alt fond de pensii administrat privat. În cazul în care acest transfer se solicită mai devreme de 2 ani de la data validării la Fondul VITAL, participantul datorează o penalitate de transfer.
- Toți participanții la un fond de pensii au aceleași drepturi și obligații și li se aplică un tratament nediscriminatoriu.
Care sunt obligațiile participantului la fondul VITAL?
- Obligația de a notifica Carpathia Pensii despre deschiderea dreptului la pensie privată și de a transmite documentele necesare.
- Obligația de a accepta comisioanele și costurile prevăzute în Prospectul schemei de pensii.
- Obligația de a notifica Carpathia Pensii intenția de a adera la alt fond de pensii administrat privat, cu 30 de zile calendaristice înainte de aderarea efectivă la noul fond de pensii și de a-i trimite administratorului Carpathia Pensii o copie de pe noul act de aderare.
- Participantul la fondul VITAL este obligat să notifice în scris Carpathia Pensii și angajatorul său, după caz, orice modificare referitoare la datele sale personale, însoțite de copiile actelor doveditoare eliberate de instituțiile abilitate, în termen de 30 de zile calendaristice de la producerea acestora.